sâmbătă, 11 august 2018

Vraciul crede că ziua de azi este numai bună să vă spună o poveste:

Avatarul

Se spune că demult, la o veche mânăstire a unor călugări creștini, a ajuns un cerșetor bătrân, foarte flămând și bolnav. Starețul mânăstirii l-a primit cu multă compasiune, l-a îngrijit și l-a hrănit timp de câteva zile. În ziua plecării, cerșetorul i-a mulțumit starețului în numele lui Iisus pentru îngrijirile primite și l-a întrebat dacă ar putea să-și arate în vreun fel recunoștința pentru binele făcut.

Starețul a reflectat o clipă și a simțit că este momentul în care, cu Voia Tatălui, trebuie să verse paharul cel umplut în inima sa. S-a gândit că oricum cerșetorul va pleca pe căile cele fără de capăt ale lumii și astfel va duce departe de mânăstire amărăciunea strânsă în inima starețului cel trist. Astfel, i-a mărturisit, cu adâncă mâhnire, supărarea care îl apăsa:

- Iată, călugării de la noi din mânăstire și-au cam pierdut din ardoarea căutării monahale. Mulți sunt cuprinși de căutări lumești, de câștiguri materiale, chiar de recunoașterea socială și de viciul puterii. Nu se mai ajută între ei, unii chiar nu se mai salută atunci când se întâlnesc. Pentru că inima mea a fost împovărată de vederea acestor urâțenii ale firii omenești, am ales ca eu însumi să îngrijesc bolnavi și cerșetori în numele lui Iisus: "Atunci când veți îngriji un frate al vostru, voi pe Mine mă veți îngriji...". Cu toate acestea, pentru ei, exemplul meu personal nu contează. M-am rugat pentru ei zi și noapte, dar chiar Dumnezeu Tatăl pare că i-a uitat în rătăcirile lor. Acum îmi doresc măcar să scot din inima mea amărăciunea cea rea a neputinței mele omenești. Tu dormi fără adăpost, mănânci doar ce găsești din mila tuturor și te speli când ploaia ajunge pe pământ prin Voia Domnului. Cu siguranță tu cunoști secretul de a zâmbi, deși nu ai haine sau mâncare, iar amărăciunea te înconjoară. Oare ai putea tu să-mi dai un sfat pentru a îndepărta mâhnirea din inima mea?

Bătrânul cerșetor care, de fapt, era chiar Iisus, l-a sfătuit atunci să meargă seara la vecernie și să spună cu voce joasă câtorva frați călugări mai de încredere ceea ce el, starețul, a aflat în mare secret: Iisus se află deghizat printre călugării din această mânăstire pentru a vedea cum este respectată chemarea Tatălui Ceresc, Dumnezeu, în faptele cele zilnice. Apoi bătrânul cerșetor a plecat pe drumul pe care și venise.

Starețul s-a gândit că sfatul bărânului cerșetor merită să fie urmat - căci cerșetorul deprinsese pe căile lungi ale milei lumești multe taine ale firii oamenilor. Cu voce joasă, câtorva călugări le-a spus despre taina ce aflase, iar aceștia au primit vestea cu mare uimire și omenească îngrijorare - căci fiecare își cunoștea greșelile și rătăcirea... Acești câțiva au vorbit apoi pe ascuns cu alți buni frați de petreceri ori lucrări profitabile - căci se temeau să fie descoperite acestea toate de către Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Între ei au tot vorbit și s-au tot întrebat cine ar putea fi călugărul sub înfățișarea căruia se află ascuns chiar Iisus - oare să fie fratele Pamfilie, grădinarul? Oare să fie fratele Anastasie, bibliotecarul cel blajin? Sau Ghelasie, chelarul?

După ce s-au sfătuit, ei au ajuns la concluzia că ceea ce starețul spusese era adevărat, căci altfel cum ar fi de explicat corectitudinea sa și evlavia sa fără de odihnă? Deși îl chemaseră de multe ori la drumuri de câștig negustoresc, el a refuzat și a continuat să se roage în capelă - singur doar pentru că avea știre despre cântărirea cea grea a faptelor zilnice de către chiar Iisus, Fiul lui Dumnezeu...

Bucuroși că au aflat despre veghea neîncetată a lui Iisus, dar să nu se dea de gol că ei știu despre venirea Sa, niciodată nu s-au dus să întrebe cine este cu adevărat fiecare, dar au renunțat la plecările de negustorie, la mersul prin orașe. Fiecare dintre călugări gândea despre ceilalți că ar putea să fie chiar deghizarea lui Iisus. Dacă la început s-au temut, apoi s-au bucurat că sunt demni de o asemenea cinstire încât la ei să vină chiar Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Treptat, calea mânăstirii a apucat spre cunoașterea adâncă a pildelor creștine, călugării au devenit binevoitori între ei, plini de sârg în rugăciune și în creșterea cea tăcută a celor zece porunci divine.

Povestea spune că toți călugării din acea mânăstire au cunoscut în chiar viața aceea mântuirea creștină - și astfel au aflat cu toții că Iisus este Calea, Adevărul și Viața...

Mii de mulțumiri Elenei Popescu pentru tabloul său minunat și lui Cristin Neacșu pentru cartea "Povești cu tâlc pentru adormit copiii... și pentru trezit sufletele".

Vraciul crede că o formă a divinității este prezentă în fiecare dintre noi și fiecare dintre cei întâlniți pe drumul vieții ne este un maestru de la care avem ceva de învățat. Să-i privim așadar pe toți cu bunătate, înțelegere și înțelepciune și să ne deschidem inimile spre a primi darurile ce ne sunt trimise de Sus.

O zi frumoasă și plină de binecuvântări să avem cu toții! 😊


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu