vineri, 15 februarie 2019

Bună dimineațaaaa!
Ieri am profitat cu toții, la nivel mai mult sau mai puțin conștient, de săbătoarea îndrăgostiților și nu-i așa că a fost plăcut să vedem în jurul nostru oameni amintindu-și de acest sentiment minunat?
Dar oare chiar avem nevoie de o zi calendaristică în care să ne bucurăm de aceste trăiri?
Chiar nu putem ieși din cochiliile în care ne închidem de teama refuzurilor decât o singură zi pe an, pentru a oferi un mic simbol al dragostei cuiva pe care-l purtăm în inimă?
Nimic, dragii mei, dar absolut nimic nu poate fi realizat fără iubire și cu cât vom conștientiza mai repede aceasta, cu atât va fi mai bine pentru noi atât la nivel mental, cât și fizic.
Și nu mă refer la iubirea comercială, menită să crească vânzările în cea mai slabă lună calendaristică din punctul de vedere al marketingului.
Mă refer la iubirea aceea care ne face să dăruim ultimul dumicat de pâine celui de lângă noi. Acea iubire care ne face să punem mâna pe telefon și să întrebăm "Ce mai faci? Cum ești? Ai nevoie de ceva?"
A fost frumos să fim iubire o zi?
Haideți să fim iubire în fiecare zi!
Ce părere aveți?
O zi frumoasă, plină de bucurii și un început de weekend relaxant să avem!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu